Țesături, Port popular
- Detalii
- Categorie: Țesături, Port popular
- Accesări: 700
Numele şi prenumele: Kovács Katalin
Anul naşterii:1966
Kovács Katalin este din Oradea fiind absolvită a Facultăţii de Construcții din Timișoara.
În prezent este țesătoare meşteşugul învăţându-l prin urmarea unor cursuri în Ungaria, Bekescsaba. Tipuri de piese realizate sunt ștergare, fețe de masă (naproane, traverse, fețe de pernă, preșuri, covorașe, traiste, etc.). Modelul de inspiraţie îl reprezintă arta populară, reproducând modele de pe țesături vechi. Materiale folosite sunt urzeală din bumbac, băteală din bumbac și in şi deșeuri textile, pe care le lucrează la războiul de țesut.
Tehnica de lucru este cea tradiţională precum: urzeală (cu mașina de urzit prin care se poate urzi aproximativ 30 de fire puse pe cilindrul razboiului), țesut cu suveica, în degete, cu andreaua, etc; țesut în patru ițe, modelele transcrise pe hartie milimetrică. Motivele ornamentale sunt florale, geometrice, "cu boți", "cu ochi".
Este membră în Asociația Breasla Meșteșugarilor Cluj.
- Detalii
- Categorie: Țesături, Port popular
- Accesări: 663
Numele şi prenumele: Pazmany Ida
Data naşterii: 26.06.1968
Pazmany Ida din Oradea a absolvit Liceul Ady Endre în 1986 şi Şcoala Populară de Artă din Oradea în anul 2000 unde a învăţat meşteşugul ţesutului. Tipurile de piese realizate sunt zgărduţe, ţesut de mărgele, covoare, feţe de masă, prosoape, carpete,traiste. Modelul de inspiraţie este tradiţia maghiară, română, ucrainiană, şvabă. Materiale folosite sunt mărgele de sticlă , lână, bumbac, aţă care sunt lucrate cu ac, aţă, război de mărgelit, război de ţesut. Tehnica de lucru este înşiratul, ţesutul în ambele războaie. Tehnici de ornamentare folosite sunt: alesături în război(feţe de masă, ştergare), tehnica Kilim(covoare). Motivele ornamentale sunt geometrice, florale şi diverse.
- Detalii
- Categorie: Țesături, Port popular
- Accesări: 696
Numele şi prenumele: Valcan Maria
Data naşterii: 03.03.1951
Valcan Maria din Cotiglet este de profesie brodeză. A învăţat meşteşugul de la o mătușă (cu același nume Valcan Maria). A lucrat la Cooperativa Arta Crişana. Tipuri de piese realizate: spăcele, poale, labree, zadii, dantela – cipcă. Model de inspiraţie este cel tradiţional. Materiale folosite: bumbac, cânepă, P.N.A, mătase, catifea iar uneltele: război de țesut, ac de croșetat, ac de cusut, mașina de cusut, mașina de brodat. Tehnica de lucru este țesut, cusut, brodat cu motive ornamentale florale, geometrice, etc.