Arte Vizuale
Compartimentul Arte Vizuale se axează pe cursuri de arte plastice şi design, pornind de la bazele desenului, unde accentul se pune pe construcţie, paginaţie, valoraţie, receptarea imaginii ca un intreg, de la real la plastic, făcându-se apoi trecerea spre culoare şi tehnică, unde veţi face cunoştinţă cu paleta cromatică, amestecuri de tonuri multiple, exaltarea tuşei - o expresivitate specifică jocului cu culoarea!
Treptat, veţi intra în tainele compoziţiei şi relaţiei dintre elemente, aspecte de organizare, ordonare, legi optice, trecerea de la studiu către interpretare, citire vizuală, cât şi experiment artistic, folosind ca reper artişti cunoscuţi. Ca un plus, în aceasta perioadă, veţi studia design vestimentar unde accentul cade pe intuiţia voastră, explorând astfel lumea sensibilă şi raportul studiu-experiment-creaţie.
În încercarea de a elabora metode noi şi reprezentări proprii, veţi face un salt în lumea artei prin simt estetic, percepţie, stil şi adaptare la nou, prin aranjarea unui cadru expoziţional, în relaţia spaţiu-dimensiune-tematică, deoarece menirea artei e să vedem munca finită.
EXPERȚI:
PICTURĂ - dna. SABĂU FLORENTINA
GRAFICĂ ŞI DESIGN VESTIMENTAR - dna. HOLLO CSEJTEI KINGA ANDREA