Tabără de muzică și cursuri de vară la Școala de Arte ”Francisc Hubic”
Școala de Arte ”Francisc Hubic”, parte a Centrului de Cultură al Județului Bihor, organizează în luna Iulie mai multe evenimente menite să ofere activități educative și pe timpul verii cursanților școlii, și nu numai.
”Prin aceste cursuri de vară, Școala de Arte din cadrul Centrului de Cultură al Județului Bihor, propune să se adreseze tuturor celor care doresc să cunoască sau să se inițieze în tainele artei, indiferent de forma ei, pentru a-și manifesta creativitatea și dragostea pentru frumos, lăsând la o parte alte preocupări specifice perioadei de vară.” a menționat managerul CCJB, dl. prof. Liviu Buțiu.
Iată care sunt acestea:
În perioada 8-13 Iulie se va desfășura o ”Tabără de muzică” în Sînicolau de Munte, la care se vor studia pianul și instrumentele de suflat, alături de profesorul coordonator Robert Dee. Proiect realizat în parteneriat cu Protopopiatul Reformat Eriului, prin care natura, creativitatea tinerilor și muzica vor face cel mai frumos duet.
Timp de 2 săptămâni, între 8 și 19 Iulie, la Școala de Arte ”Francisc Hubic” din Oradea, se va desfășura proiectul ”Armonii prin linii și culoare”, o inițiativă care își propune să unească catedrele de pian, chitară, muzică ușoară și grafică, în urma căreia cursanții să își vor îmbunătăți și exersa abilitățile artistice, iar cei de la grafică să transpună pe hârtie ceea ce percep prin sunetele auzite, prin linii și culoare. Proiect coordonat de profesorii: Orbán Alina, Holló Kinga, Deac Lăcrimioara și Kása Tamas.
Nu în cele din urmă, ”Cursurile de vară populare”, vor oferi doritorilor cursuri de inițiere vocală în muzica populară în perioada 15-26 Iulie, prin care tinerii cu vârste cuprinse între 12 și 25 de ani vor dobândi noțiuni elementare de teorie muzicală, pe lângă inițierea vocală, își vor însuși cântece populare din Bihor, fiindu-le prezentate și elementele costumului popular bihorean. Toate acestea sub coordonarea profesorilor Antonela Ferche-Buțiu și Vereș Simona. La cursurile de vară se pot înscrie un număr de maxim 15 tineri, iar participarea este gratuită, și acestea se vor desfășura la Școala de Arte ”Francisc Hubic”, situată pe Str. Moscovei nr. 5, Oradea.
Informații suplimentare se pot oferi la secretariatul Centrului de Cultură al Județului Bihor sau la 0359 436 162.